Acum dorm. E drept. Insa mintea mea il viseaza pe Bonghi.
Bonghi este elefantelul meu mov-albastru pe care tati ma pune sa-l adorm la pranz. Nu stiu exact cum s-a intamplat insa Bonghi a crescut atat de mare incat am putut sa ma sui pe el si sa-l scot la o plimbare. Din doi pasi am strabatut campiile intinse ce isi tin obrazu'-n soare si am ajuns la marginea padurii. Caldura acestora este invinsa in timp ce ne apropiem de primii copaci. Racoarea padurii ne imbie sa patrundem tot mai adanc in ea. Doamne, e atat de bine aici... Trebuia sa vin mai demult. Cu toate ca sunt cu Bonghi, parca mai lipseste ceva... Ah! Da! Nu se aude niciun glas de pasarele printre fosnetul copacilor. Nicio gaza, nicio furnicuta ... Nicio vietate nu-si face simtita prezenta. Hmm... Ciudat... Tati imi tot spune ca padurile sunt pline de animale, pasari, gandacei.... Cu toate acestea nimic nu pare sa-i confirme spusele. Poate ca s-au retras mai in adancul ei. Sa evite caldura aproape insuportabila ce-si trimite valurile printre copacii de la magine. In acel moment m-am hotarat. Trebuie sa merg pana voi gasi prima vietate. Ii soptesc lui Bonghi sa mareasca pasul catre inima padurii. Si el stie ca ceva nu este bine cu aceasta. Am mers in pas alert aproape toata ziua fara sa gasim nici macar un gandacel. Seara cobora incet peste padure aruncand umbre destul de ... neplacute. Ne-am hotarat sa ne oprim si sa ne pregatim de noapte. Am cautat cateva crengi mai groase pe care le-am aranjat astfel incat sa formez un adapost. Peste ele am pus cateva crengute si mai multe frunze astfel incat daca noaptea va ploua sa nu ne ude. Bonghi a adus muschi de piatra pe care l-am pus in adapost iar peste el un strat de iarba. Am facut un foc si ne-am asezat langa el. Cred ca am adormit pe trompa lui Bonghi. Ceva timp mai incolo, Bonghi ma trezeste usor si imi face semn sa pastrez linistea. Mi-am dat seama ca focul se stinsese. Ah! Ba nu! Bonghi il stinsese punand pamant peste el. Ceva se intampla in padure! Un murmur, niste tanguiri, pansete se azeau dintr-o anume directie. Impreuna cu Bonghi ne-am indreptat usor, fara sa facem nici cel mai mic zgomot spre directia de unde veneau acele zgomote. Dupa cateva minute de mers am ajuns la marginea unei poieni pline cu animale. Erau acolo toate natiile de animale. Erau ursi, caprioare, mistreti, vulpi, cocosi de munte, vrabii, bot grosi, ciocanitori, pasari ale caror nume nici nu le cunosteam. Intr-un colt al poienii se stransesera carabusii, radastile, furnicile si toti gandaceii pamantului incercand sa se fereasca de animalele cele mari. Te-ai fi asteptat ca lupii sa alerge dupa iepurasi, pasarile sa prinda gandacei...dar nu. Nu se intampla asa ceva. Erau toate animalele foarte speriate si unele plangeau. Atunci mi-am luat inima-n dinti si m-am apropiat de un iepuras. L-am intrebat ce fac aici toate vietuitoarele astea? De ce s-au strans in poiana si de ce plang si sunt speriate? De ce nu se duc la casutele lor?
Atunci iepurasul, stergandu-si boticul umed imi spuse:
- Draga puiule de om, in aceasta padure si-a facut salasul o vrajitoare batrana, urata si rea la suflet. L-a inceput ne vedeam fiecare de treburile noastre. Noi de ale noastre si zgripturoaica de ale ei. Intr-o zi, o furnicuta a trecut prin curtea cotoroantei. Aceasta a iesit din casa si a inceput sa urle cat o tineau puterile. "- Cine cuteaza sa treaca prin curtea mea si sa faca atata zgomot??!!"
Furnicuta s-a speriat si si-a cerut iertare de la baba.
- Iarta-ma bunico, zise furnicuta, n-am vrut sa te deranjez. Mergeam spre casuta mea si ma gandeam la copilasii mei. Pesemne ca din greseala am trecut prin curtea dumitale. Te rog sa ma ierti.
Baba, urata la suflet ce era, a inceput sa urle si mai tare:
- Pe cine faci tu "bunica", a?!! EU sunt o regina! Sunt regina Tinutului Intunecat si drept pedeapsa te voi inchide pe tine si pe toata familia ta in poiana din mijlocul padurii!
Zicand acestea, cotoroanta misca de doua ori cu bagheta in aer si balmaji o vraja din cuvinte ne-ntelese. Imediat sarmana furnicuta impreuna cu familia ei si cu toate animalele padurii se trezira in mijlocul poienii. Pesemne baba gresise vre-un cuvant in blestemul ei si acesta se intinse asupra tuturor animalelor. Uite asa, de trei zile stam aici, fara apa, fara mancare. O vrabiuta a incercat sa iasa din poiana dar imediat ce a trecut de primii copaci a cazut moarta. Pesemne vraja e asa de puternica incat nu ne lasa sa iesim vii de-aici.
Acestea fiind spuse, iepurasul a inceput iar sa planga.
Ascultand povestea acestuia, m-am dus catre Bonghi si i-am spus:
- Draga Bonghi, nu putem sa lasam saracele animale sa moara de foame aici, in poiana asta vrajita. Hai sa mergem la cotoroanta si sa o fortam sa le dea drumul.
Astfel ca m-am suit pe Bonghi si am alergat intr-un suflet catre casa baboantei. Bonghi se facuse de 20 de ori mai mare de cat era. Vazand vrajitoarea ca se apropie un urias, trase aer in piept si se unfla atat de tare incat ajunse la fel de mare precum Bonghi. Atunci eu am strigat la ea:
- Hei, zgripturoaica batrana cu serpi in loc de par, da-le drumul imediat animalelor din poiana ca de nu o sa te fac una cu pamantul!
- Cine?! Tu?! Un pui de om crede ca ma poate invinge pe mine?!! Regina Intunericului?! si zicand acestea se dadu in spate sa-si ia avant spre Bonghi si Matei. Din fericire, in timp ce se dadea in spate cotoroanta s-a impiedicat de casa ei care acum ramasese cat o buturuga. Degeaba a dat din maini sa-si tina echilibrul. A cazut pe spate. Lui Bonghi atat i-a trebuit! A fugit spre ea si a prins-o cu trompa. S-a invartit de 3 ori si a aruncat-o pe baba pana sus, pe Luna. Acolo toate puterile au parasit-o iar vraja ce tinea animalele padurii in poiana s-a sfaramat.
Sa fi vazut bucurie!! In timp ce acestea veneau cu alai sa ii multumeasca lui Bonghi si lui Matei...se auzi un zgomot infernal...Brrrrrrrrrrrrrrrrrr! Brrrrrrrrrrrrrrr!
Am deschis ochii speriat. Mi-am dat seama ca se facuse deja ora 5 dupa amiaza iar vecinul de sus incepuse din nou lucrul cu bormasina. Deh..programul de odihna este intre orele 13:00 si 17:00
Bonghi este elefantelul meu mov-albastru pe care tati ma pune sa-l adorm la pranz. Nu stiu exact cum s-a intamplat insa Bonghi a crescut atat de mare incat am putut sa ma sui pe el si sa-l scot la o plimbare. Din doi pasi am strabatut campiile intinse ce isi tin obrazu'-n soare si am ajuns la marginea padurii. Caldura acestora este invinsa in timp ce ne apropiem de primii copaci. Racoarea padurii ne imbie sa patrundem tot mai adanc in ea. Doamne, e atat de bine aici... Trebuia sa vin mai demult. Cu toate ca sunt cu Bonghi, parca mai lipseste ceva... Ah! Da! Nu se aude niciun glas de pasarele printre fosnetul copacilor. Nicio gaza, nicio furnicuta ... Nicio vietate nu-si face simtita prezenta. Hmm... Ciudat... Tati imi tot spune ca padurile sunt pline de animale, pasari, gandacei.... Cu toate acestea nimic nu pare sa-i confirme spusele. Poate ca s-au retras mai in adancul ei. Sa evite caldura aproape insuportabila ce-si trimite valurile printre copacii de la magine. In acel moment m-am hotarat. Trebuie sa merg pana voi gasi prima vietate. Ii soptesc lui Bonghi sa mareasca pasul catre inima padurii. Si el stie ca ceva nu este bine cu aceasta. Am mers in pas alert aproape toata ziua fara sa gasim nici macar un gandacel. Seara cobora incet peste padure aruncand umbre destul de ... neplacute. Ne-am hotarat sa ne oprim si sa ne pregatim de noapte. Am cautat cateva crengi mai groase pe care le-am aranjat astfel incat sa formez un adapost. Peste ele am pus cateva crengute si mai multe frunze astfel incat daca noaptea va ploua sa nu ne ude. Bonghi a adus muschi de piatra pe care l-am pus in adapost iar peste el un strat de iarba. Am facut un foc si ne-am asezat langa el. Cred ca am adormit pe trompa lui Bonghi. Ceva timp mai incolo, Bonghi ma trezeste usor si imi face semn sa pastrez linistea. Mi-am dat seama ca focul se stinsese. Ah! Ba nu! Bonghi il stinsese punand pamant peste el. Ceva se intampla in padure! Un murmur, niste tanguiri, pansete se azeau dintr-o anume directie. Impreuna cu Bonghi ne-am indreptat usor, fara sa facem nici cel mai mic zgomot spre directia de unde veneau acele zgomote. Dupa cateva minute de mers am ajuns la marginea unei poieni pline cu animale. Erau acolo toate natiile de animale. Erau ursi, caprioare, mistreti, vulpi, cocosi de munte, vrabii, bot grosi, ciocanitori, pasari ale caror nume nici nu le cunosteam. Intr-un colt al poienii se stransesera carabusii, radastile, furnicile si toti gandaceii pamantului incercand sa se fereasca de animalele cele mari. Te-ai fi asteptat ca lupii sa alerge dupa iepurasi, pasarile sa prinda gandacei...dar nu. Nu se intampla asa ceva. Erau toate animalele foarte speriate si unele plangeau. Atunci mi-am luat inima-n dinti si m-am apropiat de un iepuras. L-am intrebat ce fac aici toate vietuitoarele astea? De ce s-au strans in poiana si de ce plang si sunt speriate? De ce nu se duc la casutele lor?
Atunci iepurasul, stergandu-si boticul umed imi spuse:
- Draga puiule de om, in aceasta padure si-a facut salasul o vrajitoare batrana, urata si rea la suflet. L-a inceput ne vedeam fiecare de treburile noastre. Noi de ale noastre si zgripturoaica de ale ei. Intr-o zi, o furnicuta a trecut prin curtea cotoroantei. Aceasta a iesit din casa si a inceput sa urle cat o tineau puterile. "- Cine cuteaza sa treaca prin curtea mea si sa faca atata zgomot??!!"
Furnicuta s-a speriat si si-a cerut iertare de la baba.
- Iarta-ma bunico, zise furnicuta, n-am vrut sa te deranjez. Mergeam spre casuta mea si ma gandeam la copilasii mei. Pesemne ca din greseala am trecut prin curtea dumitale. Te rog sa ma ierti.
Baba, urata la suflet ce era, a inceput sa urle si mai tare:
- Pe cine faci tu "bunica", a?!! EU sunt o regina! Sunt regina Tinutului Intunecat si drept pedeapsa te voi inchide pe tine si pe toata familia ta in poiana din mijlocul padurii!
Zicand acestea, cotoroanta misca de doua ori cu bagheta in aer si balmaji o vraja din cuvinte ne-ntelese. Imediat sarmana furnicuta impreuna cu familia ei si cu toate animalele padurii se trezira in mijlocul poienii. Pesemne baba gresise vre-un cuvant in blestemul ei si acesta se intinse asupra tuturor animalelor. Uite asa, de trei zile stam aici, fara apa, fara mancare. O vrabiuta a incercat sa iasa din poiana dar imediat ce a trecut de primii copaci a cazut moarta. Pesemne vraja e asa de puternica incat nu ne lasa sa iesim vii de-aici.
Acestea fiind spuse, iepurasul a inceput iar sa planga.
Ascultand povestea acestuia, m-am dus catre Bonghi si i-am spus:
- Draga Bonghi, nu putem sa lasam saracele animale sa moara de foame aici, in poiana asta vrajita. Hai sa mergem la cotoroanta si sa o fortam sa le dea drumul.
Astfel ca m-am suit pe Bonghi si am alergat intr-un suflet catre casa baboantei. Bonghi se facuse de 20 de ori mai mare de cat era. Vazand vrajitoarea ca se apropie un urias, trase aer in piept si se unfla atat de tare incat ajunse la fel de mare precum Bonghi. Atunci eu am strigat la ea:
- Hei, zgripturoaica batrana cu serpi in loc de par, da-le drumul imediat animalelor din poiana ca de nu o sa te fac una cu pamantul!
- Cine?! Tu?! Un pui de om crede ca ma poate invinge pe mine?!! Regina Intunericului?! si zicand acestea se dadu in spate sa-si ia avant spre Bonghi si Matei. Din fericire, in timp ce se dadea in spate cotoroanta s-a impiedicat de casa ei care acum ramasese cat o buturuga. Degeaba a dat din maini sa-si tina echilibrul. A cazut pe spate. Lui Bonghi atat i-a trebuit! A fugit spre ea si a prins-o cu trompa. S-a invartit de 3 ori si a aruncat-o pe baba pana sus, pe Luna. Acolo toate puterile au parasit-o iar vraja ce tinea animalele padurii in poiana s-a sfaramat.
Sa fi vazut bucurie!! In timp ce acestea veneau cu alai sa ii multumeasca lui Bonghi si lui Matei...se auzi un zgomot infernal...Brrrrrrrrrrrrrrrrrr! Brrrrrrrrrrrrrrr!
Am deschis ochii speriat. Mi-am dat seama ca se facuse deja ora 5 dupa amiaza iar vecinul de sus incepuse din nou lucrul cu bormasina. Deh..programul de odihna este intre orele 13:00 si 17:00
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu