Cei ce formeaza elita conducatoare a amaratei noastre tarisoare s-au hoatrat sa arunce pe mainele investitorilor straini ultimele resurse naturale.
Filmul de mai jos este ultimul bolovan dintr-o lunga serie aruncata spre noi. Niste pietricele mai mici care cad ca o ploaie mocaneasca, interminabila, sunt reprezentate de rahatii de pe strada ai cainilor, gropile din asfalt care se maresc si se inmultesc parca mereu, pe zi ce trece, doamnele de la ghiseele postei romane care ma cearta si striga la mine ca nu am ambalat corect un nenorocit de colet, autostrazile care nu se mai termina (de construit), sutele de taxe si impozite pe aer, pe miros, pe plimbare inainte, pe plimbare la stanga, pe plimbare la dreapta, pe inspirat si pe, bineinteles, pe respirat un impozit separat, oamenii cu privirea in gol, imbracati saracacios, cu haine si suflete gri... Mai vreti pietricele d-astea zilnice? Am un cer plin.
Ce viitor luminos se vede-n zare pentru Matei? De unde sa apara? Deasupra norilor din care cade grindina asta micuta se afla alti nori, mai mari iar deasupra lor altii si altii...
Ma simt exact ca in Fagaras, in caldarea lacului Caltun. Trei zile am stat acolo fiind inconjurati de o ceata deasa si ploaie ce nu se mai oprea. Mi-am luat inima-n dinti si am urcat pe un varf ce se ridica deasupra cetii si...surpriza maxima: peste tot, in jur era un soare de-ti sareau ochii din cap... Atunci am luat decizia corecta si am plecat spre...tari mai calde.
In fine... imi ametesc supararea cu niste episoade din Garfield, un DVD luat la oferta cu nu stiu ce ziar...
Romania, te iubesc, dar dragoste cu forta...nu se poate.
