Copilaria noastra pierduta?

Oare cati dintre copiii zilelor noastre mai stiu sa se joace cu adevarat. Ma refer la joaca in tarana, cu ceilalti copii, cu strigate de bucurie si fara teama ca daca se murdaresc pe maini vor fi certati de parinti ca se vor imbolnavi cu cine stie ce bacillus etcaeteralus. Oare au apus vremurile in care alergatul prin praf, cocotatul pe garduri sau in pomi, si joaca pe ulita erau la putere? Eu sper din tot sufletul sa nu! Vreau sa cred ca un televizor, o manea sau un calculator nu vor avea puterea sa fure copilaria si placerea jocului autentic.
Voi, cei care cititi aceste randuri, va mai amintiti prietenii vostri din copilarie? Cei cu care alergati, va certati si radeati in fiecare zi? Mie mi se pare ca prietenii lui Matei sunt aceiasi prieteni ai fiecaruia dintre noi. Sunt copiii care trec in fuga peste jocurile pe calculator in drumul lor spre ulita plina de ... germeni nascociti.
Nu-i asa ca va e dor de viata-n praf, murdari pana la urechi, cu zoaiele intinse pe obrajii rosii, plini de sanatate si aer curat? Nu va e dor de strigatele fericite ale copiilor lipsiti de griji? Eu sunt un fericit! Am sansa si bucuria sa ma joc din nou. Autentic.

Va multumesc din inima, copii!